Arta încondeierii ouălor

incondeiereArta încondeierii ouălor, obicei de origine precreştină, a fost practicat de locuitorii din Ţara Bârsei indiferent de originea lor etnică: români, saşi, maghiari.
Încondeierea ouălor era practicată exclusiv de femei, cu o săptamână înainte de Paşti, de obicei în „joia verde" şi „vinerea seacă" în credinţa că acestea nu se strică. În cadrul atelierului aplicativ desfăşurat la muzeul nostru din Braşov cât şi la Muzeul Etnografic Săcele, copiii, îndrumaţi de d-ra Bâzgău Andreea şi dna Barko Etelka au lucrat cu migală ouă încondeiate în tehnica tradiţională. S-au folosit ouă de găină, cu coaja albă şi netedă, spălate, fierte şi răcite „atât cât să le poţi ţine în mână". Cu ajutorul condeiului, confecţionat din tablă, cu un canal subţire prin care se scurge ceara şi prevăzut cu o coada din lemn, pe suprafaţa oului s-au trasat motivele decorative. Ceara topită într-un vas se ţine tot timpul în apropierea unei surse de căldură. Primele motive realizate cu ceara, care cruţă fondul alb al oului, vor avea culoarea acestuia. Culorile folosite pentru decorarea ouălor s-au obţinut cu ajutorul coloranţilor chimici. După realizarea primelor motive, ouăle sunt colorate prin scufundare în vopseaua călduţă, se lasă la uscat şi se lucrează în continuare motivele decorative, cufundându-se apoi oul în culoarea următoare. Ceara de pe ouă se îndepărtează apoi prin apropierea acestora de o sursă de căldură dezvăluindu-se astfel toată frumuseţea motivelor ornamentale. Copiii au învăţat să realizeze motive decorative tradiţionale precum frunza de stejar, pomul vieţii, creanga de brad, grebla. Ei au fost fascinaţi să descopere acest meşteşug al încondeierii ouălor, au fost încântaţi de realizări şi totodată ambiţionaţi de dorinţa de a lucra cât mai bine. Mai mult, s-au simţit mult mai aproape de Sărbătoarea Paştelui.

 

Program de vizitare

IARNA

- Marti - Duminica 9.00- 17.00
- Luni - INCHIS

VARA

- Marti - Duminica 10.00- 18.00
- Luni - INCHIS

Tarif de intrare

  • Adulti: 5 RON
  • Pensionari : 3 RON
  • Elevi/studenti : 2 RON