Sântilia este una dintre cele mai importante sărbători ale mocanilor săceleni, marcată an de an în jurul datei de 20 iulie.
Ziua Sfântului Ilie Tesviteanul este o manifestare a tuturor comunităților de oieri. În calendarul acestora ea marca mijlocul sezonului pastoral, care începea la Sângiorz și se încheia la Sâmedru. Perioada dintre urcarea oilor la munte și Sfântul Ilie era o perioadă aparte pentru ciobani, o perioadă de muncă intensă în condiții grele de locuit, de aprovizionare, singurătate etc. Conform tradiției, ciobanii nu aveau voie să coboare din munți și nici femeile să urce la stână, astfel curățenia trupului și a sufletului fiind de bun augur pentru stână.
Pentru mocanii săceleni, însă, avea o semnificație socială aparte: după urcarea oilor la munte, de Sfântul Ilie era prima ocazie când ciobanii coborau pentru a se întâlni cu părinții tinerelor fete pregătite pentru mărițiș. Sărbătoarea Sfântului Ilie devenea astfel prilej de reunire a familiilor și a comunității. Feciorii se tocmeau pentru viitoarea mireasă, iar femeile își alegeau viitorii gineri. Un element specific al acestei sărbători a fost oferirea de cadouri familiei de către cei reîntorși acasă sau cele pe care le ofereau tinerii fetelor. Acest din urmă obicei apare după Primul Război Mondial , când fetele puteau ieși din casă neînsoțite și puteau participa la această sărbătoare.
Oameni serioși și tăcuți, disprețuind chiar petrecerile și adunările zgomotoase, cum spunea Elena Moroianu, mocanii se lăsau purtați de valurile muzicii și a veseliei o singură dată pe an: de Sântilie. Cu această ocazie se întâlneau și cu urmașii lor răspândiți în toată lumea.
Sărbătoarea Rusaliilor, celebrată la cincizeci de zile de la duminica Paştelui, este considerată cea mai importantă sărbătoare de către locuitorii din Şona, sat aflat pe malul drept al Oltului, la 5 km de Făgăraş.
Rusaliile reprezintă data la care ceata de feciori din Şona, constituită la sărbătorile Crăciunului, îşi reia activitatea pregătind, alături de fetele din sat, ceremonialul ce se va desfăşura în acea zi.
Colindatul cetei la Rusalii îndeplinea şi acum, ca şi la Crăciun, o funcţie augurală. Ceata de feciori călări, însoţită de un car la care, mai demult, până în anii `50, erau înjugaţi cei mai frumoşi boi din sat iar acum cei mai frumoşi cai, reprezentau mândria satului, tot ceea ce acesta avea mai bun.
Feciorii din ceată alegeau, pentru perioada care urma sărbătorilor Crăciunului, un alt conducător, numit primar de vară, care coordona activităţile de peste an (organizarea jocului de duminică şi la sărbători, tocmirea lăutarilor) şi desemnau gazda (proprietarul celor mai frumoşi cai) de la care va porni alaiul în ziua de Rusalii.
Mai demult, în seara dinaintea Rusaliilor, păstorul care avea grija turmei aducea vitele în sat şi le punea, la cele mai frumoase, câte o cunună de flori în jurul gâtului. Acum se alegea perechea de boi care va fi înjugată la căruţă în ziua următoare.
În ajunul Rusaliilor feciorii mergeau în pădure şi adunau frunze de stejar şi ramuri de alun, iar fetele culegeau flori de câmp pentru a împodobi căruţa şi caii cu care vor participa la ceremonie. În prezent nu se mai culeg flori de câmp ci se confecţionează flori din hârtie creponată.
Când se întorc din pădure, băieţii se adună în curtea gazdei şi împodobesc căruţa: împletesc un coviltir din crengi de alun pe care prind frunze de stejar.
În dimineaţa de Rusalii se împodobesc caii și apoi feciorii şi fetele se strâng la gazdă, de unde se îndreaptă cu toţi spre biserică pentru a participa la slujbă.
După oficierea slujbei, ceata de feciori, însoţită de fete, se reîntoarce la gazdă. Când pornesc prin sat la colindat, se constituie un alai după o rânduială stabilită. În frunte merge conducătorul cetei, primarul de vară ales şi ajutorul de primar, urmaţi de ceilalţi feciori călări şi carul cu fetele. Mai întâi sunt colindaţi preotul şi oficialităţile, după care alaiul porneşte din capul satului şi trece pe la fiecare gospodărie. La fiecare poartă se opresc şi cântă. Repertoriul este format din doua cântece : „Scoal’, măi frate ardelene !” pe care îl cântă pe la toate casele şi „Frunzuliţă verde de stejar”, cântat numai la casele unde sunt fete.
Pentru colinda lor feciorii sunt răsplătiţi cu bani şi băutură.
Ultima secvenţă ceremonială a obiceiului este reprezentată de balul organizat de feciori a doua zi.
