Muzeul Civilizatiei Urbane

Despre muzeu

Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului funcţionează într-un important monument de arhitectură civilă, reprezentativ pentru tipologia spaţiului comercial și de locuit privat, din oraşele transilvănene, între secolele al XVI-lea şi al XIX-lea.

Muzeul a fost inaugurat în anul 2009, fiind încununarea unui proces de restaurare complex, început în anul 1993. Amenajarea muzeului a ținut cont de funcţionalitatea inițială a spațiilor interioare, ilustrând atât activităţile specifice unui oraș comercial, cât şi modul de locuire al brașovenilor.

Atestată arheologic încă din secolele XIII-XIV, fiind situată în incinta vechii cetăţi a Braşovului, clădirea cu ferestre şi uşi cu ancadramente de piatră şi bolţi cu penetraţii relevă aspecte constructive specifice Renaşterii, fiind refăcută în 1566, datare descoperită pe un ancadrament de piatră cu ocazia recentelor cercetări.

Muzeul este gândit pe verticală, cronologic, astfel că secolul al XVII-lea este reprezentat la subsol, secolul al XVIII-lea la parter, iar secolul al XIX-lea la etaj. Mansarda este destinată expozițiilor temporare.

Expoziția permanentă a muzeului surprinde aspecte ale vieții urbane din secolele XVII-XIX printre care: pivnița pentru depozitat mărfuri, un spațiu pentru schimburi comerciale, camera cu mirodenii, salonul cu specific patriciatului săsesc, camera copilului, atelierul de broderie și de pălării și atelierul de fotografie din secolul al XIX-lea. Mansarda este dedicată expozițiilor temporare.

Program:

miercuri – duminică: 10.00 – 18.00 (1 mai – 30 septembrie)

miercuri – duminică: 9.00 – 17.00 (1 octombrie – 30 aprilie)

Prețuri bilete:

Adulți: 20 lei

Copii, elevi, studenți: 5 lei

Pensionari: 10 lei

Taxa foto profesionala: 125 lei

Gratuități: persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora.

Ghidajul grupurilor se asigură pe baza unei programări prealabile.

Viziteaza si
Skip to content