Meșteșugul încondeierii ouălor în Țara Bârsei. Gabriela Clinciu din Bran
În Țara Bârsei meșteșugul încondeierii ouălor a fost practicat în preajma sărbătorilor pascale atât de români, cât și de sași și de ceangăi, cunoscând o evoluție specific zonală. Femeile foloseau metoda „scrierii” cu condeiul și ceară de albine încălzită.
Satele din zona Bran s-au numărat printre cele mai renumite centre în care femeile practicau acest meșteșug ca ocupație anexă treburilor gospodărești, produsele lor fiind foarte căutate și apreciate.
Și astăzi acest meșteșug este încă practicat, una dintre cele mai iscusite continuatoare, care folosește tehnica tradițională, este doamna Gabriela Clinciu din Bran, care a învățat încă de la vârsta de 12 ani, această artă, de la mama sa Ana Clinciu. De-a lungul anilor Gabriela Clinciu a încercat să transmită din tainele încondeierii ouălor tuturor celor care s-au arătat interesați, dovedind că prin răbdare, îndemânare și dragoste pentru această artă, acest meșteșug se poate păstra.
Caracteristica ouălor încondeiate realizate în zona Bran este conferită de ornamentică și modul în care se așază culoarea. Tehnica folosită este cea a cruțării fondului și a suprapunerii de culori. Contururile și primele motive realizate cu ceară, care cruță fondul alb al oului, vor avea culoarea acestui fond. După primele modele trasate, oul se introduce în vopsea galbenă, apoi se lucrează motivele care vor avea această culoare; apoi oul se introduce în culoarea roșie și pe fondul acesta se realizează puncte mari cu măciuca condeiului înmuiat în ceară. La final oul se introduce în culoarea neagră.
Motivele ornamentale preponderent folosite sunt: spicul de grâu, floarea Paștelui, ghioceii, bradul, ghinda și frunza de stejar, trifoiul, cârligul, furca, soarele, steaua dar și motive antropomorfe: ciobanul cu oile, hora țărănească, vârfu` cu doru`, țărancă cu furca torcând.
Printre obiceiurile cele mai frecvente în care ouăle încondeiate erau prezente, se numără cel al dăruirii de către fete, la horă, în ziua de Paști, pentru fiecare fecior cu care juca, a unei perechi de ouă, acestea îndeplinind rolul de gaj între tinerii care se plăceau.
Sursa foto 1: Kinga Mihaly
Sursa foto 2: Firicel cu Har
Încondeierea ouălor la ceangăii din zona Săcele. Meșter popular Gödri Anna
Meșteșugul încondeierii ouălor a cunoscut o mare dezvoltare și la ceangăii din zona Săcele, unde este și astăzi practicat de doamna Gödri Anna. Aceasta a învățat din tainele încondeierii de la tatăl său, bun cunoscător al motivelor decorative și a lucrat mai apoi alături de iscusita doamna Barkó Etelka, binecunoscut meșter popular în arta încondeierii ouălor din Săcele.
Caracteristicile ouălor încondeiate din zona Săcele sunt date de culoarea roșie a fondului, pe care se conturează motivele decorative care sunt preponderent fitomorfe și florale dar și skeomorfe și simbolice: laleaua (tulipános), lăcrămioara (gyöngyvirág), floarea de crin (liliomos), trandafirul (rózsás), frunza de salcâm (hársfa levél), frunza de stejar (cserelapis), de trifoi (lóhere levél), spicul de grâu (búza kalász), ghinda (makk), creasta cocoșului (kakas taréj), grebla (gereblyés), lopata (lapat), fierul plugului (laposvas), căpăstru (kötőfék), calea rătăcită (veszettutas), steaua (csillag) fluturi (lepkék), păsări (madarak), multe motive fiind preluate din ornamentica broderiilor. Modalitatea de redare este de obicei negeometrică, în genul desenului liber, prin păstrarea contururilor albe.
Simbolurile realizate pe ouă transmiteau de cele mai multe ori un mesaj. Se crea astfel un dialog prin intermediul obiectelor și gesturilor simbolice.
Ouăle încondeiate păstrate în locuințele ceangăiești relevă pe deplin varietatea și bogăția ornamentală, care au adus renumele acestui meșteșug, practicat și transmis și astăzi.
Un important centru de cojocari de pe teritoriul judeţului Braşov a fost satul Drăguș din Ţara Oltului.
Renumele locului l-a dat familia cojocarului Dumitru Sofonea tatăl și mai apoi fiul, Trașu, care au dus acest meșteșug la rang de artă.
Meșterul Trașu a învățat meseria în atelierul tatălui, alături de alți ucenici. A lucrat pieptare dar și cojoace „înflorate” sau vopsite, bundițe şi căciuli, însă piesele care au dus faima meșterului şi meșteșugului din Drăguș au fost pieptarele brodate. Pentru realizarea ornamenticii desena direct pe piele, cu tocul cu peniță şi cerneală, fiecare motiv decorativ și măsura cu ața sau cu centimetru fiecare „floare” pe care urma să o brodeze.
Motivele decorative erau dintre cele mai diverse: fitomorfe, florale dar şi geometrice.
Meşterul Sofonea a lucrat cojocărie atât pentru oamenii din sat cât şi pentru cei din alte părți ale Țării Oltului și chiar din alte zone ale țării. El a participat la numeroase expoziţii şi târguri organizate atât în țară cât şi în străinătate, iar în anul 2011 a primit din partea Ministerului Culturii titlul de TEZAUR UMAN VIU, prin care i-a fost recunoscut încă odată, la nivel național, talentul și caracterul excepțional al pieselor lucrate.
