Împușcatul cocoșului, ceremonial de inițiere a feciorilor din Apața
„Împușcatul cocoșului” este un obicei încă viu în comunitatea maghiară din Apața, el devenind o sărbătoare a întregii comune.
Acest obicei datează de prin anii 1600. Legenda povesteşte cum, în timpul unei invazii a tătarilor în comună, sătenii s-au ascuns între zidurile unei cetăţi, din care acum nu mai exista decât un turn aflat în ruine la marginea localităţii. Tătarii, crezând că satul este abandonat, au vrut sa meargă mai departe, dar au fost întorşi de cântecul unui cocoş ce se suise pe zidul cetăţii. Astfel, sătenii au fost descoperiţi, şi cetatea asediată. De atunci, există obiceiul, ca un fel de răzbunare, să se împuşte un cocoş în prima zi de Paşte. Cu trecerea timpului, locul cocoşului viu ce urma să fie sacrificat a fost luat de un cocoş pictat pe un panou.
Este un ceremonial de inițiere a feciorilor, care are la bază riturile de trecere de la o categorie de vârstă la alta. Desfășurat în prima zi de Paști, are ca protagoniști principali tinerii, cu vârsta de 13-14 ani, care colindă satul în frunte cu fanfara, urmați de fetele și băieții confirmați în anul respectiv.
La marginea satului, la islaz, se desfășoară ceremonialul propriu-zis, „judecata cocoșului”, o scenă parodică de confruntare simulată între două tabere urmată de „tragerea la țintă”, o probă de voinicie pe care tinerii o demonstrează în fața comunității, marcând integrarea lor în colectivitatea sătească.
Acest obicei este încă viu și plin de emoție pentru întreaga comunitate. Deși a suferit modificări în timp, prin pierderea funcției ritualice, el a devenit o sărbătoare extrem de importantă pentru menținerea identității de grup.
Legende fotografii
- Secvență ritualică: „Alaiul tinerilor prin sat”, 1999
- Secvență ritualică: „Oprirea în fața școlii”, 1999
- Secvență ritualică: „Pregătire pentru tragere”, 1999
- Secvență ritualică: „Judecata cocoșului”, 2010
- Secvență ritualică: „Tragerea la țintă”, 2010
- Secvență ritualică: „Tragerea la țintă”, 1999
- Secvență ritualică: „Parastasul cocoșului”, 1999
- Secvență ritualică: „Parastasul cocoșului”, 1999
Turca din Cuciulata. Obicei al cetei de feciori la Craciun
Turca din Cuciulata, se înscrie în obiceiurile calendaristice practicate în perioada Crăciunului în comunitatea rurală tradițională românească.
Turca colidă în Ajunul Crăciunului, pentru sporul casei și gospodăriei.
Scenariul arhaic al colindatului include aici în Cuciulata și prezența măștii animaliere, denumită local Turcă, substitut al divinității care moare și renaște la Anul Nou.
Feciorii din Turcă se adunau la Sf. Nicolae la o gazdă, unde învățau colindele și coseau Turca. În ajun de Crăciun, se stabilește ierarhia în ceată iar după alegeri feciorii însoțiți de muzicanți, pleacă la colindat. Turca colindă prima dată la preot și apoi ia satul la rând. Până la 12 noaptea se cântă colinda Despre sara lui Crăciun, după miezul nopții, Dormi-și dormu iar spre ziuă, Voi zâori de zori. Când intră în casă, feciorii se împart în două grupuri și cântă în canon. După ce feciorii colindă, muzicanții cântă Brâul Turcii iar turcașul joacă Turca, primind drept răsplată bani. La casele unde sunt fete, feciorii de la Turcă joacă trei jocuri: ardeleanca, învârtita și sârba.
A doua zi se merge la colindat, la zorit, la bărbații cu nume de sfinți iar seara se face joc.
A patra zi de Crăciun se strică Turca, unii feciori se maschează, se fac burdăhoase.
La Sf. Ion feciorii merg la zorit la cei care poartă numele de Ion și cântă la casa fiecăruia un cântec religios, numit Aghiosu. În această zi se desface ceata, semn că s-au încheiat sărbătorile.
Jocul Borița, obicei de Crăciun la ceangăii din zona Săcele
Un obicei care defineşte identitatea ceangăilor din zona Săcele este Jocul Boriţa. Practicile rituale de tip augural se desfăşoară în perioada Crăciunului; participă tinerii satului cu vârsta cuprinsă între 15-16 ani care colindă casele gospodarilor, joacă patru dansuri specifice îndeplinind un ritual de fertilitate adresat familiei, gospodăriei, pământului şi animalelor. Tinerii sunt coordonaţi de un vătaf şi Kuka, personaj mascat cu rol justiţiar ale cărui acţiuni sunt legate de pantomimă.
Obiceiul Borița face parte din patrimoniul cultural imaterial transmis din generație în generație în satele din zona Săcele. Păstrat și practicat până astăzi în localitățile Purcăreni, Zizin şi Tărlungeni, acest obicei reprezintă un eșantion important din folclorul muzical și coregrafic al ceangăilor din zonă.
Legende fotografii
- Grupul „boriţaşilor” din Zizin în faţa aparatului de fotografiat, 1910
- Secvenţă ritualică, Jocul „boriţaşilor”, Purcăreni, 2003
- Recuzită ritualică – „lopăţică” din lemn cu decor crestat şi pictat, purtată de boriţaşi în mână în timpul jocului, Satulung, datată 1887, inscripţie Tot Janos
- Recuzită ritualică – „lopăţică” din lemn cu decor crestat, purtată de „boriţaşi” în timpul jocului, zona Săcele, datată 1906
- Recuzită ritualică – mască zoomorfă din lemn, împodobită cu pene, purtată de „Kuka”, zona Săcele, înc. sec. XX
- Personajul „Kuka” îmbrăcat cu haine zdrenţuite şi din blană, mască zoomorfă, bici, sabie şi clopote, zona Săcele, înc. sec. XX (reconstituire)
Plugarul constituie în Ţara Făgăraşului cel mai important obicei agrar de invocare a fertilităţii. Plugarul este primul fecior care a ieşit în acea primăvară cu plugul la arat.
Acest obicei este un atribut al cetei de feciori care constituită în 6 decembrie îşi reia activitatea în cadrul ritualurilor de primăvară, menite să aducă recolte bogate în anul respectiv.
La 1 martie feciorii luau o pâine şi un litru de rachiu şi ieşeau la câmp cu plugul, teleguţa şi cu rotilele. La jug se prindeau patru sau şase boi împodobiţi cu ciucuri şi năframe. Alaiul era întâmpinat de săteni care îi stropeau pe feciori cu apă, acest gest fiind îndeplinit mai ales de fete care credeau că se vor mărita în acel an. Odată ajunşi la ogor, plugarul trăgea trei brazde adânci, demonstrându-şi îndemânarea.
Ceremonialul propriu-zis se desfăşoară și astăzi a doua zi de Paşti, când cel ales este înfăşurat cu legături de paie sau holdă verde la picioare, deasupra şi sub genunchi, peste mijloc şi peste piept, în cruciş. Plugarul este urcat pe o grapă, unde stă în picioare sprijinit într-o furcă, apoi este luat cu grapă cu tot pe umeri de patru sau şase flăcăi şi dus până la râu. Aici este scufundat în apă de patru ori, în cele patru zări, după care ajutat şi de ceilalţi feciori începe să stropească pe sătenii aşezaţi de o parte şi de alta a râului, acest gest simbolizând rodnicia, belşugul, fertilitatea. Apoi, plugarul este urcat pe grapă şi alaiul pornește spre casa acestuia unde mai demult avea loc „ masa plugarului ” la care participa tot tineretul din sat.
Legende fotografii
- În curtea „Plugarului”, Vad, 2008
- „Plugarul” urcat pe grapă, purtat de feciori, la vale, spre râu, Vad, 2008
- „Plugarul” la râu, Vad, 2008
- „Plugarul” urcat pe grapă, purtat de feciori, la vale, spre râu, Cuciulata, 2016
- „Plugarul” la râu, Cuciulata, 2016
